Clădiri cu Consum Energetic aproape de Zero
Clădirea cu consum energetic aproape de zero “nZEB” definită prin Directiva Europeană 2010/31/EU « ‘clădire cu consum energetic aproape de zero ’: clădire cu performanță energetică foarte ridicată, caracterizată în conformitate cu Anexa I. Cantitatatea aproape de zero sau foarte redusă de energie necesară va fi acoperită în mare parte prin surse de energie regenerabile, incluzând în acestea surse de la fața locului sau in imediata apropiere a clădirii ».
Fiecare tară europeană poate elabora normative specifice pentru clasificarea unei clădiri ca fiind nZEB. Statele membre vor elabora planuri la nivel național pentru creșterea numărului de clădiri nZEB. Aceste planuri naționale pot include obiective diferențiate pe categori de clădiri. Într-o fază ulterioară se vor dezvolta, urmărind exemplele sectorului public, strategii și măsuri cu scopul stimulării trecerii în categoria nZEB și a clădirilor renovate.
Legislația
Legislația Europeană cât și cea Internațională se centralizează în vederea obținerii sustenabilitații în principal pe economisirea energiei. Energia consumată pentru exploatarea clădirii constituie un procent semnificativ al energiei totale consumate. Reducerea consumului de energiei al clădirii și folosirea de materialele prietenoase mediului este o prioritate atât pentru Uniunea Europeană cât și pentru Grecia.
Conform EPBD 2010/31/EU toate clădirile noi și începând cu 12/31/2020 și după 12/31/2018 toate clădirile publice trebuie să fie nZEB. Statele membre trebuie să ia toate măsurile necesare pentru ca noile clădiri să satisfacă minimul de performanță energetică iar când clădiri existente sunt supuse intervențiilor importante de renovare, performanțele energetice ale părților de clădire supuse intervențiilor să crească pentru satisfacerea minimului de cerințe (stabilite în acord cu Articolul 4), în limita posibilităților tehnice, funcționale și economice.
Energia Încorporată
Crescânda necesitate de asigurare a sustenabilitații în clădiri și construcții ne va conduce în viitorul apropiat, să proiectăm luând în considerare totalul energiei incorporată în ciclul de viață al unei clădiri și nu numai balanța energetică necesară exploatării clădirii.
Energia incorporată a ciclului de viață al unei clădiri, lansată pentru prima oară ca noțiune de către Vassilly Leontief în 1966, este suma totală a energiei consumate pentru producerea materialelor de construcție, a construirii, a utilizării – întreținerii (încălzire, răcire, iluminat, etc.), renovării, demolării și a lucrărilor de evacuare a deșeurilor.
Energia Incorporată este energia necesară producerii materialelor ( extragerea, prelucrarea , etc.), transportul la șantier, punerea în operă și tot ciclul materialului până la demolare si evacuare. Energia Incorporată se măsoară ca raportul energiei neregenerabilă pe unitatea de măsură a materialului de construcție respectiv, fiind astfel un raport între unități de măsură a energiei (MI sau GI) și unități de masă (kg.ton) sau chiar de suprafață (m2). Dezvoltarea durabilă are ca scop micșorarea energiei consumată de omenire și implicit a energiei clădirilor.
Energia Incorporată într-o clădire poate fi carcterizată ca fiind de două feluri, inițială și repetabilă. Energia Incorporată Inițială este energia necesară pentru producerea componentelor și a materialelor de construcție precum și punerea lor în operă, în timp ce Energia Incorporată Repetabilă este necesară exploatării și întreținerii clădirii pe tot ciclul ei de viață. Alegând materiale cu mare ciclu de viață deși prezintă cantitate mare de Energie Inițială poate prezenta Energie Incorporată redusă pe întreg ciclul de viață al clădirii.