• Simple Item 3
  • Simple Item 4
  • Simple Item 2
  • Simple Item 5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5

«Arhitectura Verde» este un concept în proiectarea și reproiectarea clădirilor, bazată pe maxima performanță energetică, simultan cu minimul impact asupra mediului înconjurător și având ca obiectiv sustenabilitatea. În scopul proiectării de o manieră mai prietenoasă în raport cu mediul înconjurător, știința și tehnologia în acord cu arhitectura bioclimatică tradițională, oferă noi metode, tehnici și materiale ce pot fi aplicate în slujba arhitecturii ecologice. Integrarea celor enumerate anterior în procesul proiectării de arhitectură contemporană, constituie o provocare constantă, cu scopul obținerii unui rezultat eficient atât la nivel operațional cât și la nivelul mediului înconjurător.

Efortul depus în scopul creării unui mediu construit respectuos față de mediul înconjurător este impus și susținut prin Legislația Europeană. În viitorul apropiat toate noile clădiri vor trebui să satisfacă cerința de Clădiri cu Consum Energetic aproape de Zero (nearly Zero Energy Buildings - nZEB). Este de aceea necesar ca începând de acum, chiar în lipsa obligativității legislative, atât clădirile noi cât și cele spre recondiționare, să corespundă viitoarelor standarde, preîntâmpinând ulterioarea conformitate.

Ferm conviși de faptul că, printr-un studiu specific aprofundat, folosirea de materiale și tehnici compatibile, standarde estetice ridicate, costurile energetice de exploatare și economia de energie pot coexista armonios atât în noile cât și în clădirile existente, proiectarea facându-se astfel la standarde complexe inalte, în pas cu cu ultimele descoperiri ale științei și tehnologiei. Obiectivul îndeplinirii unei excelente performanțe energetice nu se aplică numai clădirilor noi dar și clădirilor tradiționale existente, in ciuda dificultăților caracteristice evidente. Imbunătățirea performanței energetice a acestor clădiri este posibilă, chiar dacă nu la superlativ, cu respectarea completă a caracterului tradițional, fără diminuarea calităților tradiționale.

Clădire cu Consum Energetic aproape de Zero

(E.O. 2010/31/EU) «‘clădire cu consum energetic aproape de zero ’: clădire cu performanță energetică foarte ridicată, caracterizată în conformitate cu Anexa I. Cantitatatea aproape de zero sau foarte redusă de energie necesară va fi acoperită în mare parte prin surse de energie regenerabile, incluzând în acestea surse de la fața locului sau din imediata apropiere a clădirii .»…

 Legislația

Legislația Europeană cât și cea Internațională se centralizează în vederea obținerii sustenabilitații în principal pe economisirea energiei. Energia consumată pentru exploatarea clădirii constituie un procent semnificativ al energiei totale consumate. Reducerea consumului de energiei al clădirii și folosirea de materialele prietenoase mediului este o prioritate atât pentru Uniunea Europeană cât și pentru Grecia …

Energia Încorporată

Crescânda necesitate de asigurare a sustenabilitații în clădiri și construcții ne va conduce în viitorul apropiat, să proiectăm luând în considerare totalul energiei incorporată în ciclul de viață al unei clădiri și nu numai balanța energetică necesară exploatării clădirii…